Ajungem în Suedia, unde Aurora e un nume destul de întâlnit aici. Și apoi, ce să vezi? Descopăr o insulă, „Rörö”. Se pronunță ca și cum ai avea prune în gură și mai sacadat, dar da, Roro și Rörö, sună aproape la fel.

Când am aflat că insula e la doar o oră distanță, n-am putut rezista tentației: hai să o ducem pe Roro pe Rörö! Am luat bacul spre Hönö, am condus puțin și am așteptat alt bac care ne-a dus pe insula Rörö, cea mai nordică dintre insulele din arhipelagul Göteborgului. Drumul a fost puțin mai lung ca și timp, din cauza timpilor de așteptare pentru bac, deci recomand să alocați o zi întreagă dacă vreți să vă aventurați pe acolo. Nu se plătește traversarea cu bacul, și totul este organizat și civilizat.

 

Insula e cunoscută pentru rezervațiile sale naturale spectaculoase și traseele de plimbare prin peisaje ce îți taie respirația. Insula Rörö e descrisă adesea ca o întindere de pământ deschisă, dar, spre surprinderea noastră, am găsit și stejari și brazi, semeți și verzi, dând o notă de viață în contrast cu stâncile masive și bătute de vânt.

 

Ne-am plimbat pe aproape trei sferturi din insulă, sărind de pe o piatră pe alta. Așteptam să vedem animalele sălbatice despre care fusesem avertizați să nu le speriem, dar mai degrabă ele ne-au speriat pe noi. Oile? Negre ca stâncile! Dacă nu bombăneau ceva în barbă și nu păreau că te privesc cu o sprânceană ridicată, nici nu le-am fi zărit. Pe o potecă, am dat peste o mulțime de papuci – habar n-avem care le e povestea, dar avem de gând să ne întoarcem ca să aflăm.

Rörö ne-a părut o insulă autentică, cu o viață suedeză simplă, în care totul pare mai greu de obținut, dar și mai prețios. Acolo, consumerismul nu-și are locul, iar timpul curge altfel. În schimb, natura, fauna, și liniștea vizuală ocupă tot spațiul.

 

Cai n-am întâlnit, dar vizitatori, da. Și toți păreau să respecte liniștea locului, ca într-un pact tăcut cu pământul. Iar pentru Roro, partea preferată a fost traseul marcat cu pietre vopsite în albastru și portocaliu. Localnicii le-au așezat cu grijă, ghidând pașii celor curioși. Pentru ea, fiecare piatră era o comoară. A fost ghidul nostru mândru, sărind entuziasmată de la un marcaj la altul: Uite, am mai găsit una! Pe aici! Hai!

Și uite-așa, Roro pe Rörö a devenit una dintre cele mai speciale zile din vara asta. Ne-a adus zâmbete, scoici în buzunar și promisiunea că vom reveni.

 

La final, cea mică, entuziasmată, a decis clar: insula asta e a ei, pentru că poartă același nume. Și că neapărat trebuie să facem o casă aici. Simplu, nu?