Azi au apărut spații între noi,
iar golul lăsat de ele e plin de noroi.

Aș vrea să regăsesc o cratimă,
să punem puncte de suspensie — cu patimă;
să simt din nou căldura
unui semn de exclamare,
sau legătura strânsă dintr-o cratimă
care mă topea cu atâta ardoare.

Dar punctele se mută, din doi în doi,
și lasă loc între noi doar de ploi.
Întrebările rămân suspendate,
răspunsurile — tot mai schilodite, uitate.

Ne ascundem în paranteze,
unde cuvintele devin pretexte,
fragmente din sufletele închise,
sub ploaia regretelor decise.