B𝐚̆𝐭𝐚𝐢𝐚 𝐞 𝐫𝐮𝐩𝐭𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐫𝐚𝐢 – 𝐉𝐮𝐫𝐧𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞


Recent, Institutul European pentru Egalitate de Gen (EIGE) a publicat un raport despre România, cu datele colectate in 2023 si 2024 despre evenimentele din anul 2022. E un document rece, tehnic, plin de cifre, dar dacă îl citești cu inima, îți taie respirația.

În 2022, în România, au fost înregistrate oficial 34.776 de victime ale violenței în cuplu. Tot atunci, 76% dintre victimele violenței domestice au fost femei – adică 43.923 din 57.783. E mult! Și poate că te gândești că măcar acum sunt raportate, că măcar sunt vizibile. Dar partea cea mai grea abia urmează.

Din zecile de mii de cazuri raportate, doar 235 de bărbați au fost condamnați pentru violență domestică. Restul? Sunt tot acolo. Pe străzi. La locul de muncă. În piețe. Acasă. Printre noi. E ca și cum ai striga în pustiu și ai primi doar un ecou vag: „mai vedem noi”.

Tot în 2022 au fost depuse peste 19.000 de cereri pentru ordine de protecție. Dintre ele, au fost aprobate 11.695. Asta înseamnă că aproape 8.000 de femei au fost lăsate fără protecție. Aproape 8.000 de „nu putem face nimic”. Aproape 8.000 de potențiale tragedii. Și asta într-o țară în care femeile au murit cu ordinele de protecție în poșetă.

Tot în 2022, 516 femei au fost înregistrate oficial ca victime ale violului în mediul domestic. Iar în total, 1.014 femei au fost victime ale violului, indiferent de natura relației. Din nou: vorbim doar despre cele care au avut curajul, sau norocul, să poată raporta.

Un alt detaliu din raportul EIGE m-a zguduit cel mai tare: 49% dintre femeile din România care au avut vreodată un partener au fost victime ale unei forme de violență: psihologică, fizică (inclusiv amenințări) sau sexuală, comisă de acel partener, de-a lungul vieții lor.

Asta înseamnă că o femeie din două care a avut o relație în România a trăit, la un moment dat, un episod de violență.

Uită-te pe lista ta de prietene de pe Facebook sau WhatsApp. Jumătate dintre ele, statistic vorbind, au trecut printr-un episod de violență în cuplu. Nu se întâmplă doar „în anumite cartiere” sau „la alții”. Se întâmplă peste tot, în toate orașele, în toate clasele sociale, în toate bulele. Părerea mea pur personală, este că acel procent de 49% este de fapt mult mai mare.

Dacă asta nu e un semnal de alarmă uriaș, nu știu ce este.

Și eu, la rândul meu, am trecut prin multe episoade, nu unul, nu două. Am început să vorbesc despre ele în pași mici, pentru că nu este ușor, iar la finalul acestui an, va ieși prima mea carte de proză în care povestesc despre unele dintre ele. Mai avem puțin până acolo, dar vă țin la curent.

Viața e cu urcușuri și coborâșuri. Iar unele dintre coborâșurile din România depășesc limita imaginației. Pentru că da, lucrurile pot sta chiar atât de rău.