Să fii părinte e unul dintre cele mai dificile joburi pe care le-ar putea avea cineva, mai ales că, pentru asta, cei mai mulți suntem prost pregătiți. Ideea de a avea un copil este în același timp minunată și înspăimântătoare. Dar câți dintre cei ce reflectă la idea de a deveni părinți pentru prima data se gândesc că bebelușul va deveni în scurtă vreme preșcolar, puber, și adolescent?

Decizia de a deveni părinte este în mare măsură una egoistă. O persoană poate decide să aibă copii dintr-o serie întreagă de motive legate de împlinirea personală. Unii oameni țin să aibă copii deoarece un copil este un obiect al iubirii sau pentru că vor să își vadă sămânța dusă mai departe ori fiindcă ceasul biologic le sună asurzitor pe dinăuntru. Alții vor să îi  ofere puiului viața pe care ei nu au avut-o niciodată și astfel să își potolească senzația că ceva le-a lipsit mereu. Iar unii ajung să fie părinți pentru copiii altora atunci când copii erau deja pe lume și au venit la pachet.

Dacă vii dintr-o familie sănătoasă deții deja un model de creștere a copiilor pe care îl poți folosi pe măsură ce înaintezi. De asemenea e posibil să primești și din familia de origine ceva indicații prețioase. Dacă însă vii dintr-o familie disfuncțională foarte probabil, ceea ce ai învățat acolo este exact ce nu îți dorești pentru tine și noua ta familie. Și totuși dacă știi ce nu vrei nu înseamnă că știi ce vrei sau cum să obții ceea ce îți dorești.

Obiectivele parentingului sunt ușor de pus în cuvinte. Menirea noastră supremă este aceea de a crește ființe umane sănătoase fizic și emoțional, care să fie stăpâne pe propriul destin și să dea un sens vieții lor. Să începem prin a admite faptul că toți copii au drepturi și că e responsabilitatea părinților să se asigure că acele drepturi sunt liber exprimate, așa cum au fost ele enunțate în cartea sa, „Mai bun decât părinții tăi„ scrisă de Dr Janet Woititz.

„Am dreptul să trăiesc, nu doar să exist

Am dreptul să reprezint o persoană, și nu o posesiune a cuiva

Am dreptul să fiu egal cu orice alta ființă umană indiferent de vârstă

Am dreptul să îmi fie respectată valoarea

Am dreptul să îmi dezvălui gândurile și emoțiile și dreptul să fiu ascultat

Am dreptul să întreb „de ce„ și să primesc răspunsuri

Am dreptul să învăț ce este disciplina fără să țipe cineva la mine, să mă trateze de sus ori să mă doboare la pământ. Am dreptul să fiu încurajat sper maturizare în ritmul meu

Am dreptul să fiu ferit de vătămări fizice la îndemâna celor plini de resentimente

Am dreptul să fiu iubit pentru cine sunt cu adevărat

Am dreptul sub îndrumarea potrivită să gândesc pentru mine însumi și să iau propriile decizii

Am dreptul să fiu responsabil pentru sine

Am dreptul să simt bucurie, fericire, mâhnire, jale, furie și durere

Am dreptul să fiu un învingător

Am dreptul să îmi pese și să le pese altora de mine, să îngrijesc și să fiu îngrijit să dau și să primesc

Am dreptul să dispun de trupul, mintea și sufletul meu și să împărtășesc cu alții ființa mea

Am dreptul să recunosc și să accept că și ceilalți au drepturi, la fel ca mine.

Deși parentingul ar putea fi ceva nou pentru tine nu trebuie să reinventezi roata ca să ai succes. Când ai îndoieli amintește-ți că și alții s-au simțit nesiguri înaintea ta, iar asta nu i-a împiedicat să găsească niște căi de a își crește copii în mod adecvat. Întotdeauna să ții minte că supunerea copiilor nu reprezintă măsura unui bun parenting. Să știi ce e bine și ce e rău, precum și abilitatea de a face alegeri responsabile ilustrează o balanță mult mai echilibrată în parenting. Chiar și așa tot vei face greșeli. Și este important să greșești. Dacă cei mici văd că nu ești perfecțiunea întruchipată, dar că ceri iertare când o dai în bară și te corectezi, se vor simți mai liberi să își trăiască viața și vor învăța cum să ceară la rândul lor iertare și să își corecteze propriile greșeli.

Deci, fruntea sus! Fii copil cu copilul tău. Distrează-te, murdărește-ți pantofii în noroi alături de el și cine știe s-ar putea să descoperi că a fi părinte poate fi chiar amuzant