Și n-a fost ușor. Încă nu este.

Când mă uit la poze, mă întreb unde a zburat timpul. Când a devenit domnișoara de azi? Apoi îmi aduc aminte. De zile. De momente. De plusuri. De minusuri. De forțări. De epuizări.

De clipele în care am zis că renunț. Sau ea a zis că renunță.

Și iată-ne azi, aici – aplaudând munca ei și rezultatele ei, care sunt doar ale ei. Eu am fost sprijinul. Uneori mai mult, alteori mai puțin, în funcție de cât am putut, dar mereu cu iubire. Munca mea de a fi mama de care ea are nevoie nu s-a terminat. Probabil că nu se termină niciodată. Doar că, în timp, devine mai ușoară. Sau mai „doable”, cum ne place să zicem. Pe măsură ce învățăm și ne dezvoltăm împreună.

Dar azi voiam, de fapt, să vă povestesc despre școală, despre școala din Suedia. În linii mari, desigur, pentru că de zis ar fi foarte multe.

Când a început școala aici, era în clasa a 5-a. Nu primisem încă numerele personale – echivalentul CNP-ului – fără de care nu ai acces la educație, sănătate etc. Timpul de așteptare era estimat la câteva luni. Multe luni din timpul anului școlar. Mi s-a părut de neconceput să piardă atâtea luni sau să rateze anul, așa că am trimis un e-mail școlii. Le-am spus că suntem proaspăt sosiți în zonă și avem o fetiță școlariță. Ce putem face până primim numerele?

Am primit răspuns imediat:

„De luni este binevenită. Fără nicio problemă.” Era joi.

Am mers la școală cu emoții mari. Am însoțit-o până în hol, iar de acolo a intrat singură, condusă de profesoară. Pe tablă scria mare: „Bună, Ariana!” Și toți copiii au primit-o cu acest cuvânt: „Bună.”

Ea nu vorbea deloc suedeză. Ei nu știau română. Ei au învățat „Bună” iar ea „Hej.” Dar toți știau engleză, mai stâlcit, dar funcțional. Așa că au vorbit cu ea în engleză, încercând în același timp să-i predea mici cuvinte în suedeză. Erau curioși de ea. În pauze veneau și copiii din alte clase să o cunoască. La finalul zilei, a venit acasă foarte încântată, cu speranță că va fi bine. A mâncat prânzul la școală. Mâncarea i s-a părut cam ciudată, dar existau paste și chiftele, așa că s-a descurcat. A primit și un laptop, pentru că toți copiii lucrau digital. Nu aveau teme. Totul se făcea la școală.

Ora de sport era pe malul lacului. Sau în lac. Sau în pădure. Cu tot felul de activități în echipe, cot la cot cu profesorii. Ora de muzică era specială. Putea încerca toate instrumentele. Și chiar învăța elemente de bază la multe dintre ele. La matematică era înainte. Ce făcuse ea în România i-a fost suficient până în clasa a 6-a. Așa că s-a culcat pe o ureche. Dar apoi a venit greul: limba suedeză și materiile cu vocabular specific. Sistemul este diferit. Istoria, geografia și religia sunt grupate împreună sub denumirea SO (Samhällsorienterande ämnen), iar NO (Naturorienterande ämnen) include biologie, chimie, fizică și uneori și tehnologie.

Pe lângă acestea, au și ore de Hemkunskap, un fel de cunoștințe despre gospodărie, o materie extrem de practică, unde învață să gătească, să facă curățenie, să spele corect rufele, să înțeleagă bugetul unei gospodării. Învață viață, nu doar teorie. Au și ore de lucru manual, unde cos, lucrează cu lemnul, creează lucruri cu mâinile lor – o formă de educație practică, dar și terapeutică în felul ei. Nu e despre performanță, ci despre experiență, autonomie și încredere în sine.

Acum termină clasa a 9-a – echivalentul în stres a clasei a 8-a în România, și se pregătește de admiterea la liceu, care durează trei ani aici. Au tot 12 clase până la intrarea la universitate, doar structurate altfel.

Nu spun că totul e ușor și roz la școală în Suedia. Nu. Sunt multe probleme. Dar profesorii sunt implicați real în prevenirea bullyingului, în gestionarea conflictelor, în cultivarea comunicării dintre copii. Nu peste tot, însă, deși dorință există. Am avut și experiența unei școli dintr-un cartier mărginaș care a fost efectiv traumatizantă. Dar am reușit să schimbăm. E o problemă cunoscută acolo și se caută soluții.

Repet, nu e totul perfect. Dar este un sistem adaptat la viața reală. La problemele cu care se vor confrunta copiii când ies din școală și înfruntă viața. Știe mai bine decât mine dobânzile la bănci, cum se reciclează orice produs și de ce, are cunoștințe despre marile religii ale lumii, empatie pentru diverse culturi, și multe și mai multe, toate învățate la școală.

Problemele mari care apar acum nu sunt pentru că sistemul e prost gândit, ci pentru că e un amestec mare de culturi foarte diferite, care nu se adaptează ușor mediului cultural de aici, care au venit de nevoie, nu pentru că și-au dorit neapărat să vină în Suedia și apar discrepanțe foarte mari.

Într-adevăr, comparativ cu învățământul românesc, nu se învață în profunzime nicio materie, la acest nivel. Asta vine mai târziu, după ce fiecare își alege o ramură, un drum. Și există posibilitatea să schimbi ramura asta oricând.

Nu spun că e mai bine sau mai rău. E doar diferit.

Iar acest diferit, pentru noi acum, este foarte bun.

Iar ei îi face foarte bine.

Pozele de aici, le avem la aproximativ 10 ani distanță. Are 16 ani acum. A avut primul ei bal, pe care ea îl descrie ca fiind magnific.

Noi, părinții, nu am fost acolo. Nu am fost la locație. Nici măcar nu știm exact unde a fost. Au fost luați de la școală cu un autocar, alături de profesori, și aduși înapoi tot acolo, unde i-am așteptat împreună cu ceilalți părinți. A început la ora 17.00 și s-a finalizat la ora 23.00. Elegant!

Nici ea nu știe exact numele locului, sau unde a fost cu exactitate pe hartă, dar a venit acasă cu zâmbetul pe buze și cu multe amintiri frumoase. Și asta e tot ce contează pentru mine.

Pentru că dacă ea e bine, eu respir.