Critica înseamnă cel mai adesea a evidenția cu răutate părțile slabe sau acțiunile unei persoane. Copilăria este laboratorul în care părinţii şi familia te învaţă cum să faci faţă vieţii atunci când vei deveni adult.

Părinții pornesc de la bune intenții atunci când apelează la critică în relația cu copilul. De la detalii minore “Nu ai făcut patul suficient de bine” până la aspecte importante ale vieții copilului “Nu ai lua o notă destul de mare la examen.”, critica își face ușor loc în viața de familie. Părinții îl critică pe copil deoarece: vor să stabilească standarde ridicate pentru copil și sunt convinși că îl învață ceva cu adevărat valoros pe copil atunci când îi spun ce nu face bine. De asemenea, este posibil ca ei să fi primit același “tratament” în copilărie și să li se pară natural că fără “feedback-ul” pe care îl oferă copilului, acesta nu s-ar putea descurca singur.

Ce simte totuși un copil care este criticat constant? Sentimentul de a fi respins, de a nu fi suficient de bun pentru părinți, de a nu fi iubit de părinți, de nesiguranță în relația cu aceștia sau o lipsă de încredere în sine.

Când toate aceste emoții sunt exprimate prin conflict și rebeliune, părintele se simte îndreptățit să critice și mai mult comportamentul copilului, formându-se astfel un cerc vicios care nu se încheie daca adultul din relație nu iese din el.

Pe termen lung, copiii care au fost criticați excesiv de către părinți sau alți adulți importanți, pot avea probleme precum: tulburări emoționale precum depresie și anxietate, comportamente adictive cum ar fi dependența de substanțe, dependența de jocurile video și probleme relaționale

Critica nu este doar în familie ci și la locul de muncă. Termenul “critică constructivă” sună bine, însă realitatea este că cei mai mulți dintre noi omit cel de-al doilea termen: “constructivă”. Nimeni nu se bucură când primește sau când trebuie să facă o critică în condițiile în care relația cu colegul în cauză este una bună. Dacă te afli în situația în care trebuie să dai un feedback negativ unui coleg nu uita să iei în considerație în primul rând relația profesională ierarhică, să identifici punctele vulnerabile ale acestuia și cele de contradicție dintre voi doi. Astfel, “critica constructivă” va fi un proces foarte eficient.

Critica poate deveni cu ușurință un obicei, pe care ni-l justificam în moduri foarte convingătoare. Însă efectele sale sunt rareori benefice, așa că merită efortul să o înlocuim cu o comunicare mai eficientă. Sunt câteva metode prin care putem face asta, cum ar fi: Critică acțiunea, nu persoana; Implică persoana în a găsi o soluție; Nu te feri să îl lauzi persoana în cauză atunci când își face treaba bine; sau Imaginează-ți că persoana pe care o critici este o persoană pe care o respecți enorm.

Dale Carnegie spunea că  “Orice prost poate critica, condamna și să se plângă de ceva, dar este nevoie de caracter și autocontrol pentru a înțelege și a ierta.”