Fusăși la ROOTS Event.
Și nu oricum, ci cu o parte din grupa mea de la Compassionate Inquiry, cele cu rădăcini românești, cursul ăla care mă forțează pe toate părțile de vreo șapte luni și mai am câteva de dus.
De ce fusăși? Pentru că voiam neapărat s-o văd pe Esther Perel. I-am citit cărțile, i-am ascultat podcasturile, interviurile, și am vrut s-o văd în carne și oase. Și nu a dezamăgit.
Dar până la ea, să vă zic puțin de deschidere. Cine a cântat la început? vorba Petronelei. Fix ea! Alături de Gáspár György și Simona Herb EFT / Terapia Centrată pe Emoții, cu Andreea Raicu moderând discuția. Clar, o trupă de oameni frumoși atât pe dinafară, cât și pe dinăuntru.
S-au atins multe subiecte, s-a vorbit deschis, iar publicul a fost cam 95% feminin. Ce mi-a plăcut însă la maximum a fost joaca dintre ei: acești terapeuți, mentori, oameni care se simt și se susțin. Spiritul lor ludic făcea totul să pară simplu, ușor de înțeles, plin de speranță și vindecare.
Să-i vezi pe cei mai cunoscuți terapeuți din România glumind, râzând, tachinându-se, oferindu-și „leapșa” pe scenă… a fost delicios, uman și autentic.
Iar Petronela Rotar, știți deja că sunt fană, a fost Lady in Red a psihoterapiei în seara aia. Cum le zice ea, nu le zice nimeni: direct, cu punctul pe i, dar mereu cu speranță.
Singurul minus? Poate citesc și organizatorii asta: nu poți să ai trei terapeuți plini de viață și energie pe scenă și să le dai doar o oră! Serios, m-am simțit flămândă după mai mult.
Și-acum… Esther Perel.
Nu o să detaliez ce a spus, pentru că femeia nu s-a dezmințit, e magnetică, radiantă, cu o energie solară incredibilă. Ceea ce scrie, trăiește. Ceea ce predă, exprimă cu tot corpul.
Pe lângă temele fierbinți și generozitatea de a răspunde la multe întrebări, m-a dat pe spate cum a lucrat cu publicul. O sală de vreo 2500 de oameni (nu am găsit nicăieri cifra exactă, dar asta era capacitatea locației, care a fost plină), și totuși, a reușit s-o miște, s-o facă să zumzăie, s-o conecteze.
La cinci minute după ce a apărut pe scenă, s-a ridicat cu o energie debordantă și a zis: „Gata, hai să lucrăm toți împreună!” Fără „dacă vreți” sau „cine dorește”, toată lumea, acum! Terapie de grup în 2500 de oameni!!!
Ne-a trecut prin cinci exerciții, pe rând: cu persoana din dreapta, apoi cu cea din stânga, adică oameni complet necunoscuți. În câteva minute, cădeau toate măștile. Am vorbit, ne-am conectat, am râs, am simțit. Apoi ne-a trecut printr-un joc de întrebări, unde răspundeai ridicându-te în picioare sau aplaudând, și deodată te trezeai într-o mare de oameni ca tine: cu aceleași frici, nevoi, dorințe de intimitate și plăcere, referindu-mă la acești doi termeni, în definiția lor largă, de care ne-a povestit cu atâta dedicare Esther!
A fost WOW! Pe lângă valoarea educativă, temele explorate, generozitatea răspunsurilor, a fost o experiență de conectare profundă și un privilegiu să fim în prezența unei astfel de forțe vii.
Dragă Esther — chapeau!
Singurul regret? Că n-am apucat să-i pun o întrebare. Dar, sincer, ar fi trebuit să dureze evenimentul până dimineața ca să aibă toată lumea șansa. Sunt sigură însă că ne vom revedea.
De când am postat despre ROOTS, multe persoane m-au întrebat ce s-a discutat, care au fost temele, cum a reacționat publicul.
Așa că astăzi vin cu prima parte: câteva idei și reflecții din panelul moderat de Andreea Raicu, unde pe scenă s-au aflat trei oameni pe care îi admir: Petronela Rotar, Gaspar György și Simona Herb.
Aceștia au vorbit despre felul în care realitatea fiecăruia dintre noi este trunchiată de experiențele trăite. Nu vedem lumea așa cum este, ci așa cum am învățat s-o percepem. Avem o realitate psihologică și emoțională care ne modelează reacțiile și ne filtrează relațiile.
S-a vorbit mult despre curiozitate și flexibilitate, două instrumente de bază în procesul vindecării. Pentru că atunci când ne uităm la noi și la ceilalți cu curiozitate, nu cu judecată, se deschid spații noi de înțelegere. Eu pot învăța de la tine, tu poți învăța de la mine. Diferențele nu sunt bariere, ci oportunități de creștere.
Una dintre ideile cele mai frumoase venite din conversație a fost aceasta: „Nu alerga după sufletul pereche. Lucrează la relația pe care o ai, ca să devină mai bună.” Pentru că relațiile nu merg de la sine. Ele cer prezență, energie, efort, din nou și din nou. E nevoie să vrem să ne conectăm împreună, să învățăm împreună. „Sufletul pereche” nu e o magie care apare, ci o conectare care se construiește.
La cererea unui participant, s-a discutat și despre conflict. Conflictul într-o relație nu e nici bun, nici rău. E doar o negociere de teritoriu și de limite. Și, da, conflictele sunt sănătoase, atâta timp cât există și reparație. Poți trece de la un conflict destructiv la unul constructiv, dacă îți asumi responsabilitatea de a reface legătura. În orice relație, fie între parteneri, fie între părinte și copil, prezența este cheia, nu perfecțiunea.
Un moment foarte interesant a fost și discuția despre AI și terapie, dacă tehnologia poate înlocui un terapeut real.
Răspunsul a fost clar: nu.
Pentru că, oricât de inteligente ar deveni sistemele artificiale, ele nu au un sistem nervos capabil să se co-regleze cu al nostru. Poate că AI-ul poate oferi răspunsuri, sfaturi, conversații logice. Dar nu poate oferi alinare, compasiune și empatie. Iar acestea sunt, poate, cele mai importante ingrediente în procesul de vindecare.
La final, sentimentul din sală era clar: vindecarea e o călătorie comună. Poate că ea începe în cabinetul de terapie, unde începem să discutăm, să înțelegem mecanismele, să ne dorim reglare și claritate. Dar numai alături de un alt sistem nervos putem cu adevărat să ne oglindim, să învățăm și să ne reglăm unii prin alții.
Pentru că vindecarea e relațională.
Și poate cel mai important lucru dintre toate este, să rămânem curioși față de noi, de ceilalți și de felul în care iubirea și relațiile pot deveni spații de transformare reală.
În următoarea postare vă povestesc despre subiectele atinse de Esther Perel: o lecție vie despre intimitate, relații și prezența autentică.
Așa cum am promis, revin cu detalii. După prima parte a evenimentului ROOTS, în care s-a vorbit despre umanitate și relaționare, sala aștepta cu emoție momentul următor:
Esther Perel.De când a venit pe scenă, energia s-a schimbat. Are o prezență magnetică, vie, jucăușă, înțeleaptă și ancorată în prezent.
A vorbit direct, sincer, ca într-o terapie colectivă. În câteva minute, între necunoscuți s-a creat o vibrație comună, o senzație de apartenență. Ca și cum ne-ar fi reamintit că nu suntem singuri în căutările noastre, că toți dansăm, cumva, în același ritm al umanității.
A vorbit despre paradoxul lumii moderne: trăim într-o eră a libertății, dar ne simțim tot mai singuri. Avem posibilitatea să alegem orice, dar pierdem ușor sensul și legătura.
Pentru ea, bunăstarea nu e despre confort, ci despre sens și conexiune, acel sentiment că exiști în interiorul altor oameni, că ești printre gândurile lor și simțit chiar și atunci când nu ești acolo. Iar inidividualismul deși în creștere nu aduce nimic bun.
A vorbit și despre intimitate, cuvânt pe care ea l-a transformat într-un joc de cuvinte: Intimacy – into me see, și nu îl definește ca apropiere fizică, ci ca puterea de a fi văzut cu adevărat. E acel spațiu în care te simți conectat, înțeles, văzut.
Unul dintre cele mai puternice momente a fost atunci când o femeie din public a întrebat: „După 15 ani de căsnicie în care nu mi-a fost groaznic, dar nici extraordinar, cum știu dacă e timpul să plec?”
Esther a răspuns simplu, dar profund: uneori e mai sănătos să pleci nu atunci când nu mai e nimic, ci când încă mai e ceva, când știi că încă mai sunt lucuri la care le vei duce dorul. Pentru că distanța poate aduce claritate. Despărțirea nu trebuie să fie un final, ci o pauză care te ajută să respiri, să te regăsești, să vezi relația dintr-un alt unghi. Atâta vreme cât nu pleci din reproș sau furie, ci din dorința de înțelegere, există mereu o posibilitate de a reveni, fie la celălalt, fie la tine.
Mi-a plăcut mult ideea asta de gri. Într-o lume în care, mai ales în România, suntem învățați că totul e alb sau negru, ea ne amintește că viața se trăiește între nuanțe. Relațiile nu trebuie să se termine, ci pot fi rescrise. Pot lua alte forme, pot crește odată cu noi.
A fost un curs de viață condensat în mai puțin de două ore, un spectacol de inteligență emoțională, de umor și profunzime. Am plecat de acolo cu o senzație de recunoștință și claritate.
ROOTS Event nu a fost doar un eveniment, ci un spațiu de conectare și creștere. Și abia aștept să văd, anul viitor, ce invitați va aduce mai departe această poveste despre sens, relații și apartenență.
