Scopul persoanelor ce se simt furioase, nu ar trebui să fie să scape de FURIE ci să o convertească în răbdare, echilibru, acceptare și înțelegere. Pentru că furia practic este o nemulțumire, care nerezolvată se intensifică.
Pe scurt, furia apare atunci când interacționăm cu o situație sau o persoană, a cărei conținut sau reacție contravine imaginii noastre subiective despre lume și viață. Noi, într-un astfel de moment, nu facem altceva decât să judecăm ceea ce ne apare în față, pe criterii dezirabile și subiective și să reacționăm în consecință, și dacă se poate cât mai vulcanic. Enervarea este, altfel spus, o luptă pentru impunerea propriilor valori, dublată de slab conștientizare a situației și de un slab autocontrol.
Important în astfel de momente este să ne concentrăm pe ce simțim de fapt. Atunci când suntem furioși parcă simțim că „universul are ceva cu noi”. Furia este o emoție de grad secund, pentru că în spatele acestui tip de trăire se ascund multe altele: teamă, rușine, sentiment de trădare, doliu, respingere, durere etc.
Este esențial de înțeles că e bine să ne exprimăm emoțiile negative, însă cu anumite nuanțe. De asemenea, trebuie să deschidem ochii și să conștientizăm că avem nevoie de timp și exercițiu pentru domolirea mâniei. Managementul furiei nu apare de-a gata și nici nu există soluții magice. E nevoie de muncă și răbdare.
Primul pas pe care îl poți face pentru a controla furia este să o analizezi. Astfel că de fiecare dată când ai un acces de furie, sau te simți furios, ia un carnețel și un pix și notează tot ceea ce simți. Astfel conștientizezi sentimentul și recitind după ce s-au calmat apele poți afla motivele adevărate din spatele mâniei. Acest exercițiu devenind un obicei aduce în timp mai puține reacții necontrolate pentru că vei conștientiza momentul și de fapt vei învăța mai multe despre tine, astfel încât să îți poți modela gândirea și comportamentul pentru ca astfel de momente să nu mai apară.
Nu trebuie să te lași controlat de furie ci să o controlezi tu pe ea. ” Să ții furia în tine, e ca și cum ai prinde un cărbune încins pe care voiai să îl arunci în altcineva; tu o să te arzi” ne spunea Buddha!
În fiecare minut de furie pierzi 60 de secunde de fericire. Ce alegi?
O convorbire telefonică de 30 min fără nici o obligație. Voi asculta ce întrebări și provocări întâmpini în momentul de față. Te invit la o discuție, să vedem dacă putem face o echipă bună împreună, înainte să pornim la drum.
© Antrenor de perfomanță – Toate drepturile rezervate | Consiliere dezvoltare personală | Web design by Sorin Oancea
Pentru a-ți confirma înscrierea apasă pe butonul pe care l-ai primit în e-mailul pe care tocmai ți l-am trimis.
Câteodată serverele se joacă de-a v-ați ascunselea, și e-mailul ajunge în spam. Verifică în toate folderele!
Avem cookies pentru tine, bucățele de cod unde datele sunt anonimizate si care ne permit să avem un site adaptat dorințelor tale, să integrăm elemente de social media și să afișăm reclame care nu te enervează; le preluăm de la Google, Facebook și ceilalți parteneri similari. Dacă ești de acord cu aceste cookies, apasă ACCEPT si navigheaza in continuare.