Ce loc are prietenia în lumea asta ciudată în care ne chinuim să învățăm să supraviețuim printre propriile frici? Ce căutăm unul la celălalt?
Suntem făcuți să trăim în comunitate și să menținem relații cu ceilalți pentru că, odinioară, de asta ne depindea supraviețuirea. Am păstrat această tendință înnăscută și în prezent, fiindcă oamenii pe care îi păstrăm aproape ne servesc ca oglindă, ne ajută să înțelegem momentele neplăcute, ne reglează stresul și emoțiile.
Până nu demult, prietenia putea fi definită prin fapte concrete, precum: ajutorul primit într-o anumită situație, respectarea unor promisiuni sau prezența constantă de-a lungul vieții. Pe măsură ce mediul în care trăim s-a dezvoltat și nevoile noastre au urcat spre vârful piramidei lui Maslow, prietenia e tot mai greu de cuantificat și menținut.
Are sens să împărtășești detalii personale cu altcineva? Poți să fii alături de ceilalți? Ceri ajutorul oamenilor în situații critice? Te încrezi doar în propria persoană? Răspunsurile la aceste întrebări fac parte din bagajul pe care l-am primit, adesea inconștient, de la cei ce ne-au îngrijit și care au clădit fundamentul relațiilor de prietenie pe care le avem de-a lungul vieții.
Prietenia face dovada unei sume de calități, valori și principii extrem de importante. Aderarea la acestea și spiritul de comuniune pe care prietenia îl oferă ne poate aduce o calitate mai bună a vieții. Mintea noastră e modelată de experiențele pe care le avem, iar cele de conectare cu semenii se numără printre cele mai valoroase. Rețelele de socializare au diluat oarecum semnificația cuvântului „prieten“. Deși avem sute de prieteni online, în viața offline, prietenii cu adevărat autentici nu sunt decât câțiva. Pentru că o prietenie adevărată are nevoie de timp și dedicare.
În cuvintele lui Alfried Längle, medic și psihoterapeut austriac, „sensul se naște doar dintr-un dialog cu lumea“. Se cuvine să îngrijim relațiile de prietenie importante pentru noi, căci ele pot fi adesea masca de oxigen de care avem uneori mare nevoie.
O convorbire telefonică de 30 min fără nici o obligație. Voi asculta ce întrebări și provocări întâmpini în momentul de față. Te invit la o discuție, să vedem dacă putem face o echipă bună împreună, înainte să pornim la drum.
© Antrenor de perfomanță – Toate drepturile rezervate | Consiliere dezvoltare personală | Web design by Sorin Oancea
Pentru a-ți confirma înscrierea apasă pe butonul pe care l-ai primit în e-mailul pe care tocmai ți l-am trimis.
Câteodată serverele se joacă de-a v-ați ascunselea, și e-mailul ajunge în spam. Verifică în toate folderele!
Avem cookies pentru tine, bucățele de cod unde datele sunt anonimizate si care ne permit să avem un site adaptat dorințelor tale, să integrăm elemente de social media și să afișăm reclame care nu te enervează; le preluăm de la Google, Facebook și ceilalți parteneri similari. Dacă ești de acord cu aceste cookies, apasă ACCEPT si navigheaza in continuare.